Decadere Inumana

Te-ai gândit vreodată că poţi să urci treptele într-o secundă şi să ajungi în vârf, să priveşti “belle-vederea” propriei tale vieţi şi apoi, chiar in momentul in care savurezi la maxim tot ceea ce ai realizat, “ego”-ul tău să te tragă brusc?
Şi te vezi trântit la pământ şi nu stii de ce nu te mai poţi ridica…

Unora li se întâmplă zilnic, altora o dată in viaţă, unii simt şi trăiesc decăderea din plin, alţii rămân inconştienţi până la ultima suflare.
Şi ce poţi face atunci? Nimic…

Prins în lanţuri, urli şi totuşi nimeni nu te va auzi. Te loveşte imaginea ta de om căzut pradă neputinţei, disperării. Te zbaţi ca un corb prins şi închis in colivie.
Şi e atât de dureroasă fiecare lovitură repetată şi violentă a gratiilor, aripile îţi sângerează, roşu întins peste negru.
Toată viaţa ta ai fost liber, ai facut tot ce ţi-a stat in putere să ajungi “sus”, să fii cineva.
O viaţă de om te-ai ghidat după principiul lui Machiavelli şi ţi-ai repetat neincetat că “Scopul scuză mijloacele”.
Şi ce ai realizat? Nimic…

În final te-ai aruncat în abis, ţi-ai înecat eul, ţi-ai abandonat visurile cândva umane sub dărâmăturile a ceea ce ţi-a fost, până mai ieri, casă.
Cutremurele ţi-au zguduit existenţa în momentul în care ai căpătat puterea şi ai strâns-o la piept.
Inima ţi-ai disecat-o, lăsând-o pradă gândurilor bolnave care ţi-au invadat mintea.
Şi cine te va mai salva acum? Nimeni…

Ai rănit prea mult, ai băgat cuţitele şi le-ai răsucit în carne nevinovată.
Ai lăsat să curgă sânge acolo unde trebuia să ţii mâinile apăsate pe rană şi ai împuns cu acul vene firave, le-ai otrăvit, când trebuia să introduci serul vieţii.
Şi cine e de vină? Nimeni? …
Aici greşeşti.
Aici de vină eşti tu. De vină ţi-e orgoliul şi felu-ţi de a fi.
Ti-ai pierdut principiile după care te-ai ghidat o viaţă de om şi ai considerat puterea sfântă, acolo unde sfinţii nu au ce căuta.

Cum se va sfârşi coşmarul tău? Nimeni nu ştie…
Până atunci, continuă să simţi durerea insuportabilă.
Până atunci, trăieşte în lumea pe care tu singur ţi-ai creat-o.
Ţi-ai dorit putere, acum o ai. Dar pe lângă ea, nu mai ai nimic.
Te-au abandonat toţi, pentru că i-ai rănit. Şi nimeni nu a suportat acea durere inumană. Numai tu ai suportat-o.

Am uitat că tu eşti inuman, deci te vei descurca singur…