Demons

Şi totul revine la normal...

Doar tu rămâi mort... de fiecare dată te mai ucide un pic... şi te lasă mai slab, mai aplecat, mai încruntat... cu povara a mii de măşti diabolice pe figură, pe care te chinui să le dai jos... să te speli, să te cureţi, dar apa nu foloseşte la nimic, şi săpunul se fărâmă... ai vrea să îţi smulgi carnea de pe tine, să nu mai fii nimic, dar ştii că el va apărea de niciunde şi de pretutindeni, şi te va apuca dulce şi duios de mâini, şi te va lăsa prăfuit, singur de tine, şi fără de soare. Îţi va sorbi voinţa şi se va retrage de unde a venit, lăsând lumea să curgă pe acelaşi făgaş, dar lăsând pe chipul tău încă o mie de măşti, o mie de regrete, o mie de plăgi şi răni ce curg şi se infectează şi dor şi nu pot fi cusute de mâini omeneşti...

Iar unii se uită la tine de la departare şi îşi zâmbesc, şi când ridici ochii înspre ei, şi îi atingi într-o mângâiere atât de umană, privirea ta îi usucă, iar degetele tale de Midas diabolic şi involuntar îi transformă în scrum şi praf...

Alţii, dimpotrivă, se mulţumesc să dea cu pietre şi să râdă. Unii nici nu se ascund, ba chiar îţi sar în faţă. Alţii te înţeapă doar cu cuvinte, iar reacţiile tale îi lasă reci în spatele meterezelor de cuvinte.

Dar mereu el e acolo, şi te priveşte, şi te controleaza ca pe o păpuşă de cârpa, şi înfige în tine câte ace vrea, până ajungi o zdreanţă.

Freak.

Dar tu nu ştii cum este, nu? Tu nu îl cunoşti. Nu l-ai văzut niciodată, şi ţie nu îţi e povară. Tu nu ai putea să îl vezi...e doar al meu... Şi nici nu îţi doresc să îl vezi. Pentru că este demonul meu.

But all my demons are heaven sent...